Pentru o navigare optima, te rugam sa descarci ultima versiune a unuia dintre browserele: Chrome, Safari, Firefox sau Internet Explorer.

ACS MPG|TenisPartenerTenis10RunFestRidersClubCorporateSports


English Romana
Autentificare Creaza cont
Se incarca ...
Regulament general Descarca PDF

Curse de alergare atractive in inima orasului Bistrita

11.04.2016 Gabriela Szabo RUNFEST

Bistritenii dar si toti locuitorii judetului Bistrita-Nasaud, cat si cei din regiunile vecine din sunt invitati sa faca miscare pe 7 mai, la cea de a XI-a editie a competitiei Gabriela Szabo RUNFEST, in curse adaptate tuturor abilitatilor.

Membrii echipei MPG si antrenorul emerit Zsolt Gyongyossy au conceput un traseu atractiv astfel incat sa ofere ocazii numai bune de miscare tuturor amatorilor.

Zona de Start/Finish a competitiei va fi situata in apropiere de statuia lui Andrei Muresanu. Traseul se desfasoara in zona centrala a orasului, trecand pe langa cladiri cu semnificatie speciala pentru bistriteni: Biserica Evanghelica, sediul Primariei Municipiului Bistrita, sediul Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Colegiul National Andrei Muresanu, Colegiul National Liviu Rebreanu si Complexul Sugalete.

La randul sau, antrenorul emerit Zsolt Gyongyossy a lansat o invitatie bistritenilor: "Radacinile nu se uita. Ma intorc de fiecare data cu mare drag in acest oras pentru a construi o activitate sportiva de masa pentru toti cei care iubesc miscarea. Aceasta activitate sportiva, reprezentata de concursul Gabriela Szabo RUNFEST, a fost construita de oameni inimosi de-a lungul celor zece editii anterioare, de bistriteni patrunsi de excelenta sportiva, de pasiune si de profesionalism. Pe aceasta cale dorim sa le multumim lor, in mod special. Prin acest eveniment aveti posibilitatea de a iesi in aer liber si de a afce miscare, fiecare in ritmul vostru, si de a admira frumusetea orasului, cladirile incarcate de istorie si realizarile arhitecturale deosebite. Competitia nu are limita superioara de varsta, conteaza miscarea, buna dispozitie, prietenia si socializarea. Importanta acestei zile si satisfactia unei curse de alergare le vom simti dupa ce trecem linia de Finis".

Evenimentul include curse gratuite dedicate atat copiilor si juniorilor, cat si adultilor, in limita unui total de 1.000 de locuri, alocate in ordinea inscrierilor.

Astfel, in functie de categoria de varsta, participantii vor putea concura pe urmatoarele trasee:

- 2 km – copii si juniori, masculin si feminin, pe categorii de varsta 10-11 ani, 12-13 ani si 14-15 ani;

- 4 km – juniori, masculin si feminin, cu varsta cuprinsa intre 16 si 17 ani; cursa Open, masculin si feminin, pentru participantii care au implinit minim 18 ani;

- 8 km - cursa Open, masculin si feminin, pentru participantii cu varsta de minim 18 ani.

Toate probele vor fi premiate, in functie de trasee si pe categorii de gen, respectiv masculin si feminin.

Premiile in bani vor fi acordate de catre Primaria Municipiului Bistrita castigatorilor curselor Gabriela Szabo RUNFEST si se ridica la valoarea totala de 14.000 de lei. Mai multe detalii despre premii puteti gasi aici.

Va asteptam cu pofta de alergare si distractie la start!